Gamescom 2014 – The Evil Within, prima impresie: jocul în care atmosfera face totul
The Evil Within este unul dintre cele mai așteptate jocuri horror ale anului. Acesta urmează să fie lansat în octombrie, iar noi am avut ocazia să-l testăm câteva minute la Gamescom 2014.
Jocul The Evil Within m-a atras încă de la primul trailer pe care l-am văzut, așa că nu am putut rata ocazia de a-l testa la Gamescom. Înainte de a trece la impresii, trebuie să vă dau câteva detalii despre joc. Este dezvoltat de aceeași echipă care a lucrat și la o parte din jocurile Resident Evil și a fost anunțat prima dată în aprilie 2012.
The Evil Within spune povestea detectivului Sebastian Castellanos care, în timp ce investighează scena unui masacru, ia contact cu o forță misterioasă și este catapultat într-o lume sinistră în care creaturi înfricoșătoare umblă nestingherite.
Un duo de grafică și atmosferă
Mi-a plăcut foarte mult atmosfera creată de către dezvoltatori. Cuvântul cel mai potrivit pentru a o descrie ar fi apăsătoare. Culorile sunt șterse, contrastul este scăzut și totul este înconjurat de o aură gălbuie.
Din punct de vedere al graficii, nu pot zice că este cel mai aspectuos joc pe care l-am văzut dar, cu siguranță, este plăcut la privire. Umbrele ajută și ele la crearea atmosferei de care ziceam mai sus și detaliile mediului sunt destul de bune.
Află și: Gamescom 2014: Cele mai noi jocuri prezentate de Microsoft pentru Xbox One [VIDEO]
Cel mai mult mi-a plăcut perspectiva din care jucătorul vede acțiunea. Vorbim despre o perspectivă third-person, care este, însă, limitată, ca și cum i-am sufla constant în ceafă personajului. Asta înseamnă că nu putem vedea dacă ceva se apropie din spate și am simțit mereu nevoia de a mă întoarce pentru a verifica dacă nu cumva se apropie cineva. Sau, mai bine zis, ceva.
O toamnă horror
Fiind un survival-horror, în The Evil Within este foarte important cum îți gestionezi resursele și cum interacționezi cu mediul înconjurător. Am învățat asta foarte repede, avântându-mă într-o încăpere din care se auzeau țipete și în care se vedeau umbre ciudate. Rezultatul? Am fost atacat de doi strigoi înarmați care m-au ciopârțit în timp ce eu încercam să îi omor din croșee, pentru că îmi consumasem puțina muniție trăgând spre ciori.
Descoperă și: Gamescom 2014: Toate jocurile lansate pe PlayStation 4 [VIDEO]
Jocul va fi lansat în octombrie pentru toate platformele. Nu aș vrea să mă pronunț definitiv în privința lui după numai 15 minute de joc, dar pare să fie un joc care să merite. Pasionații genului survival horror ar trebui măcar să îi acorde o șansă.